Balonare, tulburări de tranzit intestinal, flatulență excesivă, senzație de sațietate după câteva guri de mâncare și disconfort după masa. Dacă ai simțit cel puțin unul dintre aceste simptome, este posibil să te confrunți cu un deficit de enzime digestive. Descoperă în continuare ce sunt acestea, care este rolul lor și de unde le poți obține pentru a-ți îmbunătăți digestia.
Ce sunt enzimele digestive?
Organismul produce mai multe tipuri de enzime, însă cele necesare pentru buna funcționare a sistemului digestiv sunt produse, în cea mai mare parte, în pancreas, stomac și intestinul subțire. Inclusiv glandele salivare produc enzime digestive, pentru a ajuta la descompunerea moleculară a mâncării, atunci când mesteci.
Enzimele digestive sunt biocatalizatori prezenți de-a lungul tubului digestiv, având rolul de a descompune alimentele pentru o absorbție optimă a nutrienților și transformarea lor în energie. Fără enzime, procesul de digestie și absorbție a nutrienților este compromis, afectând producerea de energie la nivel celular. Această energie produsă, cunoscută sub denumirea de ATP (adenozintrifosfat), reprezintă un element constitutiv al macromoleculelor de ADN și ARN, asigurând buna desfășurare a reacțiilor biochimice și metabolice la nivel celular. Putem spune că viața fără enzime ar fi imposibilă.
Principalele enzime digestive și rolul lor:
- Amilaze: Sintetizate de glandele salivare, mucoasa gastrică și pancreas, participă la descompunerea carbohidraților alimentari.
- Proteaze: Sintetizate la nivelul sucului gastric, pancreasului și intestinului, au rolul de a digera proteinele și de a le transforma în aminoacizi.
- Lipaze: Producția are loc în pancreasul exocrin și are rol în digestia grăsimilor, uleiurilor și trigliceridelor alimentare.
- Maltaza și lactaza: Implicate în descompunerea maltozei, glucozei și lactozei, aceste enzime facilitează absorbția carbohidraților.
Ce surse de enzime digestive avem la îndemână:
Surse endogene: Organismul sintetizează enzimele digestive în timpul consumului alimentelor, începând de la glandele salivare ale cavității bucale și continuând la nivelul cavității gastrice, pancreasului și intestinului subțire.
Surse exogene: Enzimele pot proveni și din surse alimentare, precum fructe și legume consumate în stare proaspătă, lactate fermentate, murături, miere.
Iată o listă de fructe și legume bogate în enzime digestive: papaya, ananas, kiwi, banană, spanac, roșii, ghimbir, avocado, sfecla roșie, morcovi.
Papaina (din papaya) îmbunătățește digestia prin reglarea secrețiilor gastrice, biliare și pancreatice.
Bromelaina (din ananas) contribuie la digestia proteinelor și potențează acțiunea altor enzime endogene.
Amilaza (din mango și banane) ajută la descompunerea carbohidraților alimentari.
Importanța digestiei complete
Dacă enzimele nu funcționează optim, pot apărea carențe de vitamine, anemie sau boli gastrointestinale. Malabsorbția poate fi un alt rezultat al funcționării deficitare a enzimelor, ceea ce înseamnă că organismul nu poate asimila din alimente nutrienți esențiali.
Digestia incompletă favorizează acțiunea bacteriilor de fermentare și putrefacție la nivel intestinal, contribuind la simptomele neplăcute menționate anterior.
În călătoria ta către o sănătate optimă, HolisticOne îți pune la dispoziție suplimente alimentare bogate în enzime digestive.
Gastroval Forte reprezintă o formulă complexă de enzime digestive extrase din 7 plante medicinale, având rol în îmbunătățirea digestiei și facilitarea absorbției nutrienților.
Gastroval Fluxus prin formula sa sinergică din plante medicinale, reechilibrează pH-ul gastric, combate refluxul gastro-esofagian și oferă confort în stările de aciditate crescută.
Super Ananas bogat în bromelaină susține descopunerea și asimilarea proteinelor pentru o digestive usoara, asigură drenajul lichidelor prin efectul diuretic.
Descoperă beneficiile enzimelor digestive pentru o digestie sănătoasă și echilibrată!